Cum să pregătești mașina pentru sezonul rece? (II)

Cum să pregătești mașina pentru sezonul rece? (II)

Ne apropiem cu pași repezi de sezonul rece, așa că trebuie să pregătim mașina din timp pentru prima zăpadă. În articolul trecut am scris despre o parte dintre pregătiri, iar acum încheiem seria cu alte câteva recomandări ca să pornești la drum cu încredere, chiar și în anotimpul rece.

1. Verificarea și schimbarea antigelului

Antigelul este ignorat cu anii de către unii șoferi, însă acest lichid este esențial pentru buna funcționare a mașinii. Antigelul își pierde calitățile după doi ani și atunci trebuie schimbat pentru ca motorul să funcționeze perfect la temperaturi scăzute. Pentru a evita reparații costisitoare, folosirea antigelului cu punct de congelare adecvat este obligatorie. Funcția anticongelare diferă de la o concentrație la alta. Cu cât concentrația de antigel este mai mare, cu atât punctul de îngheț scade.

Este important de reținut că verificarea nivelului de antigel se face atunci când motorul este rece. Sistemul de răcire se află sub presiune, iar la deschiderea capacului există riscul unor arsuri foarte grave din cauza lichidului fierbinte. Nivelul antigelului este marcat cu o limită minimă și maximă, făcând operațiunea ușoară. Completarea se poate face cu lichid deja diluat sau amestecând antigel cu cantitatea de apă necesară, în funcție de indicațiile producătorului. Ca să nu-ți mai bați capul cu această verificare, însă, las-o pe seama unui service auto, odată cu verificările periodice.

2. Verificarea ștergătoarelor de parbriz și a farurilor

Pe timpul iernii, vizibilitatea este mult redusă, de aceea trebuie să te asiguri că ștergătoarele se află într-o stare bună. Durata de viață a lamelelor este de un an, în funcție de condițiile meteo și solicitarea acestora. După această perioadă se uzează și eficiența lor scade, făcând necesară schimbarea lor înaintea lunilor de iarnă.

În cazul în care pe timpul nopții temperatura scade sub 0 grade, pe parbriz se va forma un strat de gheață. Lamelele ștergătoarelor pot îngheța la rândul lor și rămâne lipite de geam, caz în care trebuie dezlipite înainte de a fi acționată pornirea lor, pentru a nu solicita inutil sistemul de ștergere. Cel mai bine este să lași ștergătoarele ridicate pe parcursul nopții. Acest lucru îți va permite să cureți mai ușor parbrizul și, după încălzirea acestuia, să folosești ștergătoarele în siguranță.

Chiar dacă ți se pare un detaliu mai puțin important, farurile curățate îți vor oferi o mai bună vizibilitate pe timpul nopții. De asemenea, verifică dacă becurile din faruri, luminile laterale sau semnalizare funcționează corect. În caz contrar, nu ezita să le schimbi.

3. Schimbarea uleiului și a filtrului de ulei

Temperaturile negative afectează eficiența uleiului de motor, acesta devine mai dens și circulă cu greutate prin motor. Îți recomandăm să folosești un ulei special pentru temperaturi scăzute și să-l schimbi dacă se apropie de rulajul recomandat pentru schimbare. Această operațiune este printre cele recomandate să fie realizate de către un mecanic auto. În plus, în cadrul aceleiași vizite, specialistul poate verifica și filtrele de ulei, aer, combustibil și polen, care la rândul lor nu trebuie ignorate.

Sperăm ca sfaturile noastre să-ți dea imboldul să începi pregătirea autoturismului pentru iarnă din timp, iar asta înseamnă să ai mereu la îndemână și următoarele echipamente:

  • racletă pentru gheață sau chiar un spray degivrant
  • perie pentru curățarea zăpezii
  • lopată
  • lanțuri antiderapante, mai ales dacă plănuiești un drum lung
  • cablu de tractare
  • sare și nisip

Asigură-te că mergi din timp la un service auto pentru verificarea și echiparea corespunzătoare a mașinii pentru sezonul rece. Astfel, vei face față cu brio provocărilor unor noi luni cu gheață și zăpadă.