5 trasee de neratat cu mașina (partea a II-a)

Gândul la vacanța mult așteptată stârnește un zâmbet până și în cele mai toride zile, iar o călătorie aduce noi experiențe pentru o vară cum ne place tuturor: de neuitat.

Ți-ai ales destinația din vara aceasta? Unde visezi să călătorești în următoarea perioadă?

Dacă ești în continuare în plină căutare, îți venim în ajutor cu 5 propuneri de trasee de neratat cu mașina. O completare a primului articol de călătorie, în cadrul căruia poți descoperi alte trasee rutiere de poveste din România. Te invităm să arunci o privire aici pentru prima parte.

Iată câteva aventuri pe patru roți, perfecte pentru această vară:

1. Valea Cernei

Începem la drum cu o destinație din România, spectaculoasă prin peisajele pitorești, pajiștile alpine, impresionante cascade și diverse obiective turistice de vizitat. Durata traseului este, în condiții ideale de trafic, de aproximativ două ore, având o lungime de 106 km.

Traseul complet începe din Târgu-Jiu, trece prin Tismana și ajunge până la Băile Herculane. Iar pe tot acest parcurs, ai numeroase obiective turistice pe care le poți vizita și un întreg tablou al naturii de care te poți bucura. Parcul Național Domogled-Valea Cernei, Cheile Pașnei, trecătoarea între Oltenia și Banat, Plaiul Cloșanilor, Cascada Vânturătoarea sau Pădurea de Liliac sunt doar câteva motive pentru care acest traseu rămâne în continuare atât de iubit de toți vizitatorii.

2. Pasul Ghimeș

Mai puțin cunoscut și nu foarte aglomerat, Pasul Ghimeș este o bucurie a naturii din județul Harghita. Vegetația diversă, farmecul pitoresc și calmul pădurilor construiesc încântarea unei experiențe auto memorabile. Pasul Ghimeș este o trecătoare, între munții Ciucului și munții Munceii Nășcolat, aflată la 1.153 de metri altitudine. Îți poți imagina deja priveliștea de basm?

3. Transvilcan

Pentru cei dornici de aventură în adevăratul sens al cuvântului, traseul Transvilcan este una dintre cele mai bune soluții. Transvilcan, numit și Drumul lui Mihai Viteazul, Drumul Neamțului sau Drumul Poștalioanelor, face legătura dintre Transilvania și Oltenia, traversând pe direcția Nord-Sud Munții Vilcan, între localitățile Vulcan (Hunedoara) și Schela (Gorj).

Traseul este accesibil pentru vehicule între orașul Vulcan și Pasul Vilcan – 11 km. Din Pasul Vilcan spre comuna Schela (însemnând o porțiune de 17 km), drumul nu este în acest moment asfaltat, fiind posibil de parcurs doar cu mașini 4×4.

O aventură pe patru roți, care necesită o pregătire temeinică, dar care te va uimi cu frumusețea peisajelor montane.

4. Coasta Amalfi, Italia

Extindem lista destinațiilor auto și ajungem în Italia. Coasta Amalfi este întreaga zonă de coastă dintre orașele Sorrento și Salerno, pe malul Mării Tireniene. Recunoscută pentru spectacolul naturii și magia pitorească specifică, zona străbătută de Strada Statale SS163 rămâne una dintre cele mai fermecătoare șosele de coastă din întreaga lume.50 de km de poveste, în care muntele și marea pare că au devenit cei mai buni prieteni, contopindu-se într-o amintire vizuală remarcabilă. Poți vedea un strop din poezia acestui loc în acest video.

5. Klausenpass, Elveția

Nu puteam să încheiem agenda călătoriei fără să aducem în discuție unul dintre cele mai cuceritoare drumuri din întreaga lume. Cu o distanță de 46 de km, traseul face legătura între orașul Altdorf și Linthal și este recunoscut pentru peisajele montane impresionante. O aventură pe patru roți prin Alpii elvețieni de neuitat. Doar privește puțin acest video și spune-ne că nu visezi deja să fii acolo cât mai curând.

Și…unde pornim la drum? Sperăm ca aceste propuneri să te inspire pentru următoarele planuri de vacanță și să-ți aducă un strop de motivație pentru o nouă aventură. Îți amintim să fii pregătit pentru orice situație. Ai grijă să pleci cu vehiculul în cele mai bune condiții, odihnește-te bine înainte de plecare și nu uita să te bucuri de fiecare moment. Și bineînțeles: pentru liniștea și siguranța călătoriei tale, nu ezita să apelezi la serviciile VCM.